5 Boli mentionate pe fisa ta medicala, dar care nu exista de fapt

Atunci cand vine vorba de sanatatea noastra, un diagnostic corect este esential pentru a putea primi tratamentul adecvat si a ne bucura de o viata lunga si fericita. Din pacate, uneori medicii pot fi indusi in eroare de simptome neclare sau de o lipsa de cunostinte actualizate, punand diagnostice care nu reflecta neaparat realitatea medicala.

Desi multe dintre bolile mentionate pe cardul nostru medical par a fi binecunoscute si acceptate pe scara larga, adevarul este ca unele dintre acestea nu se regasesc in Clasificarea Internationala a Bolilor (ICD). Aceasta situatie poate genera confuzie si ingrijorare in randul pacientilor, care se pot simti derutati de terminologia medicala si de aparenta lipsa de consens in ceea ce priveste afectiunile lor.

In acest articol, vom explora cinci astfel de boli “fantoma”, care apar adesea in diagnosticele medicale, dar care nu au o baza stiintifica solida. Vom discuta despre distonia vegetativa, sindromul intestinului permeabil, osteocondroza, encefalopatia disciculatoare si sindromul suprarenal obosit, incercand sa intelegem de unde provin aceste denumiri si ce afectiuni reale se pot ascunde in spatele lor.

Scopul nostru este de a oferi informatii clare si precise, care sa ajute cititorii sa navigheze mai usor prin hatisul terminologiei medicale si sa ia decizii informate cu privire la propria sanatate. Asadar, sa pornim intr-o calatorie fascinanta prin lumea bolilor inexistente, pentru a descoperi adevarul din spatele miturilor medicale!

Distonia vegetativa

Distonia vegetativa (VSD) este o tulburare a sistemului nervos autonom, care controleaza functiile involuntare ale organismului, precum bataile inimii, tensiunea arteriala, digestia si transpiratia. Desi acest termen este frecvent utilizat in diagnosticele medicale, el nu se regaseste in Clasificarea Internationala a Bolilor (ICD), ceea ce ridica semne de intrebare cu privire la validitatea sa.

Simptomele frecvente asociate cu VSD includ:

• Dureri de cap si ameteli
• Oboseala si slabiciune
• Palpitatii sau batai rapide ale inimii
• Tensiune arteriala ridicata sau scazuta
• Dificultati de respiratie
• Transpiratie excesiva sau frisoane
• Tulburari de somn

Numele de “distonie vegetativa” a fost inventat in anii ’50 ai secolului trecut, dar nu a fost niciodata recunoscut oficial in nomenclatorul bolilor. Acest lucru sugereaza ca, de fapt, VSD ar putea ascunde o serie de afectiuni reale, care necesita un diagnostic si un tratament adecvat.

Printre aceste afectiuni se numara:

1. Migrenele – dureri de cap intense, adesea insotite de greata, varsaturi si sensibilitate la lumina si sunet
2. Anemia feripriva – o deficienta de fier in organism, care poate cauza oboseala, slabiciune si caderea parului
3. Sindromul de oboseala cronica – o stare de epuizare persistenta, care nu se amelioreaza prin odihna
4. Disfunctiile tiroidiene – tulburari ale glandei tiroide, care pot afecta metabolismul si nivelul de energie
5. Tulburarile sistemului nervos – precum anxietatea sau depresia, care pot genera simptome fizice

Prin urmare, atunci cand un pacient primeste diagnosticul de “distonie vegetativa”, este esential ca medicul sa investigheze mai departe cauzele reale ale simptomelor si sa ofere un tratament tintit. Ignorarea problemei sau atribuirea ei uneiafectiuni inexistente poate duce la agravarea starii de sanatate si la o calitate a vietii redusa.

In concluzie, distonia vegetativa este un exemplu elocvent de “boala fantoma”, care poate masca o serie de afectiuni reale. Pacientii diagnosticati cu VSD trebuie sa fie vigilenti si sa insiste pentru investigatii suplimentare, astfel incat sa primeasca ingrijirea medicala de care au nevoie cu adevarat.

Sindromul intestinului permeabil

Desi termenul de “sindrom al intestinului permeabil” este des intalnit in literatura de specialitate si in discursul public, este important de mentionat ca aceasta afectiune nu este recunoscuta oficial ca o boala distincta. Mai degraba, sindromul intestinului permeabil reprezinta o conditie care poate aparea in contextul unor boli digestive sau al unor factori de stres asupra organismului.

Pentru a intelege mai bine acest concept, sa aruncam o privire asupra functionarii normale a peretilor intestinali. Acestia au rolul de a permite absorbtia selectiva a nutrientilor si a apei, in timp ce blocheaza trecerea toxinelor, a alergenilor si a microorganismelor potential daunatoare in fluxul sanguin. Cand aceasta bariera naturala este compromisa, vorbim despre o crestere a permeabilitatii intestinale.

Cauzele care pot duce la aparitia sindromului intestinului permeabil sunt variate si includ:

1. Ulcerul peptic – o leziune a mucoasei digestive, provocata de infectia cu bacteria Helicobacter pylori sau de utilizarea excesiva a antiinflamatoarelor nesteroidiene
2. Infectiile gastrointestinale – cauzate de virusuri, bacterii sau paraziti, care pot deteriora integritatea peretelui intestinal
3. Bolile inflamatorii intestinale – precum boala Crohn sau colita ulcerativa, care se caracteriz printr-o inflamatie cronica a tractului digestiv
4. Leziunile traumatice – rezultate in urma unor interventii chirurgicale sau a unor accidente care afecteaza zona abdominala

Atunci cand permeabilitatea intestinala este crescuta, o serie de simptome pot aparea, cum ar fi:

• Dureri abdominale acute
• Balonare si acumulare de gaze
• Febra
• Tensiune musculara la nivelul abdomenului
• Semne de intoxicatie (slabiciune, greata, varsaturi, pierderea poftei de mancare)

Aceste manifestari sunt nespecifice si pot fi intalnite in numeroase alte afectiuni digestive, motiv pentru care diagnosticul de “sindrom al intestinului permeabil” nu este suficient. Pacientii care prezinta astfel de simptome au nevoie de o evaluare medicala amanuntita, care sa identifice cauzele subiacente si sa orienteze catre un tratament adecvat.

Desi sindromul intestinului permeabil nu este o boala in sine, ci mai degraba o conditie asociata unor afectiuni digestive, el poate avea un impact semnificativ asupra sanatatii si calitatii vietii pacientilor. Prin urmare, orice perturbare a functiei de bariera intestinala trebuie abordata cu seriozitate si investigata corespunzator de catre specialisti.

Osteocondroza

Termenul “osteocondroza” este frecvent utilizat pentru a descrie o serie de probleme ale coloanei vertebrale, insotite de durere in diferite regiuni ale spatelui. Pacientii diagnosticati cu aceasta afectiune sunt adesea informati ca sufera de o degenerare a discurilor intervertebrale, de o pierdere a elasticitatii acestora si de modificari la nivelul articulatiilor coloanei.

Cu toate acestea, in medicina moderna, osteocondroza are o semnificatie diferita. La nivel global, acest termen se refera la un grup de boli care implica stresul asupra oaselor in crestere, ca urmare a unor anomalii de dezvoltare, a traumatismelor sau a suprasolicitarii. Aceste afectiuni includ:

• Boala Osgood-Schlatter – apare la nivelul tuberozitatii tibiale, la adolescentii activi fizic
• Boala Scheuermann – afecteaza discurile intervertebrale si vertebrele toracice la tineri
• Apofizita calcaneana (boala Sever) – implica durere si inflamatie la nivelul calcaiului, la copiii cu varste intre 8 si 14 ani

Din aceasta perspectiva, devine clar ca utilizarea termenului “osteocondroza” pentru a descrie durerile de spate la adulti este improprie si poate genera confuzie. Mai mult, acest diagnostic poate ascunde o serie de afectiuni reale, care necesita o abordare terapeutica specifica:

1. Hernia de disc intervertebrala – o protuzie a nucleului pulpos al discului, care poate comprima radacinile nervoase si genera durere, amorteala sau slabiciune musculara
2. Artrita – o inflamatie a articulatiilor coloanei, asociata cu boli reumatice, infectii sau traumatisme
3. Tumorile – atat cele benigne, cat si cele maligne, care pot afecta oasele, muschii sau tesuturile moi din jurul coloanei
4. Cresterea rapida a oaselor – in timpul pubertatii, cand discrepanta dintre ritmul de dezvoltare a oaselor si cel al muschilor poate duce la dureri de spate

Prin urmare, atunci cand un pacient primeste diagnosticul de “osteocondroza”, este esential ca medicul sa nu se opreasca aici, ci sa investigheze mai departe cauzele reale ale simptomelor. Acest lucru poate implica efectuarea unor radiografii, a unei rezonante magnetice sau a altor teste specifice, in functie de situatia clinica.

Doar prin identificarea precisa a afectiunii subiacente si prin instituirea unui tratament adecvat se poate obtine o ameliorare durabila a simptomelor si o imbunatatire a calitatii vietii pacientilor. Ignorarea problemei sau atribuirea ei unei entitati nosologice imprecise, cum este “osteocondroza”, poate duce la cronizarea durerii si la limitarea functionalitatii cotidiene.

Termenul “osteocondroza” trebuie utilizat cu precautie si numai in contextul sau medical corect. Pacientii care sufera de dureri de spate trebuie sa beneficieze de o evaluare atenta din partea specialistilor si de un plan terapeutic personalizat, bazat pe un diagnostic precis. Doar asa putem evita capcanele unor etichete medicale neclare si putem asigura o abordare eficienta a problemelor coloanei vertebrale.

Encefalopatia disciculatoare

Encefalopatia disciculatoare este un termen medical utilizat in trecut pentru a descrie o serie de simptome neurologice, presupuse a fi cauzate de tulburari ale circulatiei sanguine la nivelul creierului. Conform acestei teorii, modificarile degenerative ale arterelor cervicale, asociate cu varsta sau cu boli precum ateroscleroza, ar duce la o perfuzie cerebrala inadecvata si, in consecinta, la o deteriorare treptata a functiilor cognitive si motorii.

Simptomele atribuite encefalopatiei disciculatoare includ:

1. Deteriorarea memoriei si a functiilor cognitive – dificultati in a-si aminti informatii recente, in a se concentra sau in a lua decizii
2. Tulburari de limbaj si comunicare – probleme in a intelege sau a utiliza limbajul oral si scris
3. Modificari emotionale si comportamentale – iritabilitate, apatie, depresie, agresivitate sau retragere sociala
4. Scaderea coordonarii motorii – instabilitate la mers, risc crescut de cadere, miscari necontrolate ale membrelor

Cu toate acestea, in ultimele decenii, conceptul de “encefalopatie disciculatoare” a fost treptat abandonat in terminologia medicala moderna. Aceasta se datoreaza faptului ca legatura directa dintre modificarile arterelor cervicale si simptomele neurologice mentionate nu a putut fi demonstrata in mod concludent.

In prezent, se considera ca marea majoritate a cazurilor diagnosticate anterior cu encefalopatie disciculatoare reprezinta, de fapt, forme de dementa vasculara. Aceasta afectiune este cauzata de leziuni cerebrale rezultate in urma unor evenimente ischemice (infarcte cerebrale) sau hemoragice, care compromit functionarea normala a tesutului nervos.

Factorii de risc pentru dementa vasculara includ:

• Hipertensiunea arteriala
• Diabetul zaharat
• Hipercolesterolemia
• Fumatul
• Obezitatea
• Sedentarismul

Prin urmare, pentru pacientii care prezinta simptome precum cele descrise anterior, este esential ca medicii sa efectueze o evaluare neurologica amanuntita, insotita de investigatii imagistice (CT, RMN) si teste cognitive specifice. Doar astfel se poate stabili un diagnostic corect si se poate institui un tratament adecvat, care sa vizeze atat ameliorarea simptomelor, cat si prevenirea progresiei bolii.

De asemenea, este important ca pacientii si familiile acestora sa fie informati cu privire la factorii de risc modificabili si la masurile de preventie a dementei vasculare, cum ar fi:

• Controlul strict al tensiunii arteriale, glicemiei si colesterolului
• Adoptarea unui stil de viata sanatos, cu o alimentatie echilibrata si exercitii fizice regulate
• Renuntarea la fumat si limitarea consumului de alcool
• Mentinerea unei greutati corporale optime
• Stimularea cognitiva prin activitati precum cititul, rezolvarea de puzzle-uri sau invatarea unor noi abilitati

Desi termenul de “encefalopatie disciculatoare” a fost folosit in trecut pentru a descrie o serie de simptome neurologice, astazi stim ca aceasta entitate nosologica nu are o baza stiintifica solida. Cea mai probabila afectiune care se ascunde in spatele acestui diagnostic este dementa vasculara, o boala complexa, care necesita o abordare multidisciplinara si individualizata. Prin constientizarea factorilor de risc si prin adoptarea unor masuri preventive adecvate, putem contribui la reducerea incidentei si a impactului acestei boli devastatoare asupra pacientilor si a familiilor lor.

Sindromul suprarenal obosit

In ultima perioada, tot mai multe persoane se plang de oboseala cronica, lipsa de energie si dificultati de concentrare, simptome pe care le atribuie unui presupus “sindrom suprarenal obosit”. Conform acestei teorii, expunerea prelungita la stres ar duce la o epuizare a glandelor suprarenale, cu o scadere consecutiva a productiei de hormoni, in special a cortizolului. Aceasta stare de “burnout” ar fi responsabila pentru o serie de manifestari nespecifice, care afecteaza calitatea vietii si performanta cotidiana.

Printre simptomele frecvent asociate cu “sindromul suprarenal obosit” se numara:

• Oboseala persistenta, care nu se amelioreaza prin odihna
• Slabiciunea musculara si letargia
• Tulburarile de somn (insomnie sau hipersomnie)
• Modificarile de apetit si de greutate corporala
• Craving pentru alimente sarate sau dulci
• Tulburarile gastrointestinale (greata, balonare, diaree)
• Scaderea libidoului si a potentei sexuale
• Durerile articulare si musculare difuze
• Cefaleea si ametelile
• Anxietatea, depresia si labilitatea emotionala

Cu toate acestea, este important de mentionat ca “sindromul suprarenal obosit” nu este recunoscut oficial ca o entitate medicala distincta. Desi exista situatii rare in care glandele suprarenale pot deveni insuficiente (boala Addison), acestea sunt cauzate de procese autoimune, infectii sau tumori, si nu de stresul cronic.

In realitate, simptomele atribuite “sindromului suprarenal obosit” pot fi manifestari ale unei game largi de afectiuni, atat fizice, cat si psihice. Printre acestea se numara:

1. Anemia – o scadere a numarului de globule rosii sau a concentratiei de hemoglobina, care duce la o oxigenare deficitara a tesuturilor
2. Bolile autoimune – precum hipotiroidismul, polimiozita sau lupusul eritematos sistemic, care pot cauza fatigabilitate si dureri musculare
3. Tulburarile hormonale – cum ar fi deficitul de testosteron la barbati sau modificarile asociate menopauzei la femei
4. Bolile psihice – depresia, tulburarile de anxietate sau sindromul de stres posttraumatic, care au un impact major asupra starii generale de sanatate
5. Infectiile cronice – hepatita virala, mononucleoza infectioasa sau boala Lyme, care pot genera oboseala persistenta si simptome sistemice
6. Afectiunile cardiace si pulmonare – insuficienta cardiaca, aritmiile sau apneea in somn, care reduc capacitatea de efort si rezistenta la stres
7. Bolile de rinichi si de ficat – care afecteaza metabolismul si echilibrul electrolitic, cu repercusiuni asupra functionarii intregului organism

Prin urmare, atunci cand o persoana acuza simptome precum cele descriseanterior, este esential ca medicul sa efectueze o evaluare clinica completa, insotita de teste de laborator si investigatii imagistice specifice. Doar astfel se poate identifica cauza reala a problemelor de sanatate si se poate institui un tratament adecvat.

De asemenea, este important ca pacientii sa constientizeze ca managementul stresului si adoptarea unui stil de viata sanatos sunt esentiale pentru mentinerea bunastarii fizice si psihice. Acest lucru presupune:

• Respectarea unui program de somn regulat si odihnitor
• Adoptarea unei diete echilibrate, bogate in nutrienti si saraca in alimente procesate
• Practicarea regulata a exercitiilor fizice, adaptate la capacitatea individuala
• Gestionarea eficienta a stresului prin tehnici de relaxare, meditatie sau psihoterapie
• Evitarea consumului excesiv de alcool, cofeina sau alte substante nocive
• Mentinerea unui echilibru intre viata profesionala si cea personala, cu timp alocat pentru activitati placute si socializa

Chiar daca “sindromul suprarenal obosit” a devenit un termen popular in cultura wellness, el nu are o baza stiintifica solida. Simptomele asociate acestei presupuse afectiuni pot fi manifestari ale unor boli reale, care necesita un diagnostic corect si un tratament specific. Prin constientizarea acestui fapt si prin adoptarea unei abordari holistice a sanatatii, putem evita capcana autodiagnosticarii si putem beneficia de ingrijirile medicale adecvate pentru a ne imbunatati calitatea vietii.

Concluzie

Este esential sa recunoastem ca multe dintre “bolile” binecunoscute, precum distonia vegetativa, sindromul intestinului permeabil, osteocondroza, encefalopatia discirculatorie si sindromul suprarenal obosit, nu sunt de fapt entitati medicale distincte, recunoscute in clasificarile internationale ale bolilor. Aceste etichete diagnostice pot masca o serie de afectiuni reale, care necesita o abordare terapeutica specifica si individualizata.

Prin urmare, este crucial ca pacientii sa beneficieze de o evaluare medicala amanuntita, care sa identifice cauzele reale ale simptomelor lor si sa permita instituirea unui tratament adecvat. De asemenea, este important ca profesionistii din domeniul sanatatii sa comunice deschis si onest cu pacientii lor, explicandu-le limitarile si incertitudinile asociate cu unele diagnostice populare, dar lipsite de o baza stiintifica solida. Doar printr-o colaborare stransa intre medici si pacienti, bazata pe incredere si informare corecta, putem evita capcanele unor etichete diagnostice inselatoare si putem asigura o ingrijire medicala de cea mai buna calitate.