Ești fiica cea mare într-o familie numeroasă? Te-ai simțit vreodată copleșită de responsabilități și așteptări din partea părinților și fraților? Dacă răspunsul este da, s-ar putea să te confrunți cu „sindromul fiicei mari”, un concept care a devenit viral pe rețelele sociale în ultima vreme. Deși nu este un diagnostic oficial în psihologie, multe femei se regăsesc în trăsăturile asociate acestui „sindrom”, cum ar fi anxietatea, perfecționismul și nevoia de a mulțumi pe toată lumea.

Dar există dovezi științifice care să susțină ideea că ordinea nașterii și genul pot influența dezvoltarea personalității? Sau este doar un mit care a prins la publicul larg? Haideți să explorăm împreună ce spun experții despre acest subiect controversat.

Ce presupune „sindromul fiicei mari”?

Termenul a fost popularizat recent de terapeuta Kati Morton într-un video viral pe TikTok, în care a enumerat opt trăsături comune ale fiicelor mai mari:

Un sentiment intens de responsabilitate
Tendința de a fi perfecționistă și ambițioasă
Anxietate și îngrijorare excesivă
Comportamente de people-pleasing
Dificultăți în a stabili limite
Resentimente față de frați și familie
Sentimente de vinovăție
Probleme în relațiile de adult

Morton susține că aceste trăsături apar ca urmare a presiunilor și așteptărilor mai mari puse pe umerii primei fiice dintr-o familie. Ele „se simt adesea ca al treilea părinte și sunt responsabile de îngrijirea emoțională a întregii familii”, a explicat ea pentru Health.

Videoclipul a strâns peste 6,7 milioane de vizualizări și nenumărate comentarii de la femei care s-au regăsit în descriere. „E mult mai mult decât dorința de a face ceva pentru că îți pasă de familia ta”, a mărturisit Beth Filippo, mamă a trei copii. „E vorba de vină, obligație și de știința că orice responsabilitate va cădea tot pe umerii mei.”

Ce spun studiile despre ordinea nașterii și personalitate?

Deși conceptul de „sindrom al fiicei mari” a rezonat cu multe femei, cercetătorii sunt sceptici în privința validității sale științifice. Puținele studii care au investigat impactul ordinii nașterii asupra personalității au avut rezultate mixte și neconcludente.

Un studiu din 2024 des citat online a găsit că stresul prenatal al mamelor poate accelera dezvoltarea pubertară la fiice, în special la cele mai mari. Practic, aceste fete au o maturizare socială (nu sexuală) mai rapidă, ceea ce ar putea fi un avantaj evolutiv pentru mamele care au nevoie de ajutor în creșterea celorlalți copii.

Totuși, dr. Julia Rohrer, psiholog al personalității la Universitatea din Leipzig, spune că studiul are o legătură slabă cu ideea de „sindrom al fiicei mari”. „Datele au fost feliate în multe feluri, așa că n-aș avea prea multă încredere în acel efect de interacțiune între ordinea nașterii găsit doar la fete”, a declarat ea.

Alte cercetări au arătat că primii născuți tind să aibă scoruri ușor mai mari la testele de inteligență decât frații lor mai mici, dar sunt diferențe mici, nu deterministe. De asemenea, studiile dr. Rohrer au găsit că ordinea nașterii nu are efecte majore asupra trăsăturilor de personalitate precum stabilitatea emoțională, extraversia, agreabilitatea, nevrotismul sau deschiderea spre experiențe.

„Sunt destul de sceptică în privința sindromului fiicei mari ca explicație pentru traiectoriile de viață și problemele specifice ale oamenilor”, a concluzionat ea.

Sindromul fiicei mari: Poate ordinea nașterii și genul să îți influențeze personalitatea?

Explicații alternative pentru „simptomele” sindromului

Chiar dacă ordinea nașterii nu determină personalitatea, așteptările sociale ar putea explica parțial unele dintre trăsăturile asociate cu sindromul fiicei mari, sugerează dr. Rohrer:

Unele fiice mari pot avea o predispoziție de a-și asuma responsabilități și de a se îngrijora excesiv, așa că vor fi „stoarse” mai ușor în rolul de „super-fiică” care are grijă de tot și de toți. Asta duce la resentimente mai târziu, chiar dacă nu le afectează neapărat personalitatea.
O altă explicație e pur și simplu că problemele puse pe seama acestui „sindrom” sunt de fapt experiențe comune majorității oamenilor. De exemplu, e normal să ai dificultăți în relații, să simți presiunea de a performa și să crezi că ai prea mult stres.

Deci probabilitatea ca sindromul fiicei mari să explice de unul singur opt trăsături diferite de personalitate este destul de mică, având în vedere dovezile științifice actuale.

De ce rezonează totuși ideea cu atâtea femei?

Chiar dacă sindromul fiicei mari nu are o bază științifică solidă, faptul că atâtea femei se regăsesc în descrierea lui arată că subiectul e important și merită investigat mai mult, a subliniat terapeuta Kati Morton:

„Tuturor ne place să avem cuvinte care să ne descrie trăirile, și cred că multe fiice mari credeau pur și simplu că e ceva în neregulă cu ele sau că înnebunesc. A-ți putea identifica experiența emoțională e validant și le amintește că nu sunt singure.”

Practic, conceptul le oferă un narativ reconfortant care să le explice problemele actuale printr-un factor specific din copilărie. „Poveștile astea pe care ni le spunem despre viețile noastre sunt adesea doar atât – povești care ne atrag dintr-un motiv sau altul”, a punctat dr. Rohrer.

Concluzie

Deși e puțin probabil ca „sindromul fiicei mari” să fie o explicație universal valabilă pentru trăsăturile și dificultățile descrise, discuția pe marginea lui a evidențiat câteva aspecte importante:

Presiunile și responsabilitățile disproporționate puse uneori pe umerii fetelor, în special al fiicelor mai mari, în multe familii
Nevoia de a investiga mai mult impactul așteptărilor sociale legate de gen asupra dezvoltării copiilor
Importanța validării experiențelor emoționale ale femeilor și fetelor care se simt copleșite de rolul de „a treia părinte” în familie

Rămâne de văzut dacă viitoare cercetări vor confirma sau infirma existența acestui controversat „sindrom”. Până atunci, dacă te regăsești în descrierea lui, e important să știi că nu ești singură și că e normal să ceri ajutor specializat dacă simți că responsabilitățile familiale îți afectează sănătatea mintală și starea de bine.

Bibliografie: