Mulți ani la rând, sistemul de apărare al corpului a fost privit ca unul autonom. Cu toate acestea, cercetările ulterioare au relevat o conexiune profundă între acesta și tractul digestiv, dar și o interacțiune clară cu hormonii și rețeaua nervoasă.
Atunci când suntem sub presiune, corpul nostru reacționează în interdependență cu fiecare element al acestei rețele. În rândurile care urmează, intenționez să dezbat felul în care tensiunile influențează atât corpul cât și spiritul, precum și reverberațiile lor asupra sistemului de imunitar.
Ce este stresul?
Cu toții am trecut prin situații stresante, dar fiecare dintre noi le gestionăm diferit. Pentru că ceea ce percepem ca stres este foarte individual.
Dintr-o perspectivă evolutivă, răspunsul la stres este conceput pentru a pregăti organismul pentru o situație periculoasă pe termen scurt. Dintr-o perspectivă psihologică, stresul este un răspuns fizic și psihologic la o situație percepută ca fiind dificilă sau aparent incontrolabilă.
Stresul în general poate fi cauzat de diverși factori, numiți factori de stres. Numai că factorii declanșatori în societatea noastră nu mai sunt un tigru cu dinți de sabie sau lipsa de hrană, ci în principal stimuli psihologici, cum ar fi suprasolicitarea sau nemulțumirea la locul de muncă, lipsa de timp, conflictele sociale sau profesionale, problemele personale și familiale. În plus, suntem afectați de factori de stres fizic, cum ar fi căldura, frigul, alergiile, zgomotul, traficul sau toxinele din mediul înconjurător.
Cum reacționează corpul nostru la stres?
Impulsurile sau elementele tensionante sunt percepute de simțuri și direcționate către regiuni specifice ale encefalului, unde sunt descompuse și ponderate. De pildă, amigdala reprezintă epicentrul temerilor noastre cerebrale. Ea este pusă în mișcare când mintea noastră descifrează o circumstanță nou-întâlnită ca fiind potențial riscantă. Ca reacție la aceste semnale de alarmă, amigdala declanșează secreția de hormoni precum cortizolul și adrenalina.
Adrenalina și cortizolul sunt fabricate în stratul corticoadrenal și sunt dezlănțuite în momentele de tensiune. Ce se petrece cu trupul nostru atunci?
- tensiunea arterială crește
- mușchii sunt încordați
- pupilele se dilată
- respirația devine mai rapidă
- simțurile devin mai acute
- Digestia nu mai funcționează și senzația de foame este suprimată.
Pe de o parte, cortizolul asigură organismului energie prin creșterea nivelului de zahăr din sânge și eliberarea de acizi grași în sânge. Pe de altă parte, el suprimă sistemul imunitar. Acest lucru înseamnă că răspunsul ei defensiv la pericol este redus. Odată ce răspunsul nostru la stres se termină, amigdala revine la funcționarea normală, nivelul hormonilor se stabilizează, metabolismul și toate funcțiile corpului revin la normal.
Există așa-numitul stres și eustres. Acesta din urmă se numește stres pozitiv. În anumite situații, acesta inspiră și oferă impulsul de energie necesar pentru a rezolva o problemă sau o provocare, de exemplu, într-o competiție sau într-o nouă sarcină profesională interesantă.
Distresul este stresul negativ. Acesta provoacă tensiune și iritabilitate. Dacă stresul durează săptămâni sau luni, sau dacă apar situații percepute ca fiind insurmontabile, organismul devine epuizat.
Acest lucru poate avea consecințe grave asupra sănătății și nu e de mirare: organismul se află în permanență într-o stare de urgență, ceea ce explică starea de sănătate a multora: oboseală constantă, senzație de epuizare, boli frecvente, somn slab etc.
Stresul ca factor declanșator al bolilor autoimune
În timp ce stresul pe termen scurt ne face mai activi și capabili să facem față problemelor (“ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici”), stresul psihologic pe termen lung ne îmbolnăvește.
Atunci când o perioadă scurtă de stres este urmată de o perioadă de recuperare, organismul își poate reveni și își poate recăpăta echilibrul de care are nevoie. Cu toate acestea, dacă stresul persistă pentru o perioadă lungă de timp, poate duce la dezechilibre hormonale și digestive. Acest lucru, la rândul său, poate provoca boli cronice sau autoimune.
Mulți dintre noi sunt familiarizați cu simptomele stresului, cum ar fi epuizarea, depresia, furia și senzația de neliniște sau iritabilitate. Dar, în loc să tragem supapa de oprire, noi, sub influența stresului, începem să dezvoltăm modele de supraviețuire care nu ni se potrivesc.
La nivel fizic, stresul constant duce la diverse tulburări gastro-intestinale (arsuri la stomac, diaree, constipație, inflamații și chiar ulcere stomacale), erupții cutanate, neurodermatită, tensiune musculară, dureri de maxilar, dureri de cap sau de spate, diabet și boli cardiovasculare. boli.
Sistemul imunitar răspunde la situațiile stresante prin creșterea eliberării anumitor substanțe (cum ar fi hormonii steroizi) pentru a stimula celulele imunitare care provoacă un răspuns inflamator în organism. Dacă acest lucru se întâmplă în mod constant, obținem un efect inflamator.
Atunci când sistemul imunitar direcționează în mod constant o reacție de protecție către el însuși, acesta se rătăcește și începe să atace propriile celule ale organismului.
La nivel psihologic, stresul cronic duce la depresie, epuizare, anxietate și tulburări de alimentație, precum și la lipsa de somn. Printre posibilele semne de avertizare se numără oboseala persistentă, insomnia, epuizarea, iritabilitatea, anxietatea și izolarea socială.
Stresul cronic ne poate determina să mâncăm fără să simțim că ne este foame. Un motiv pentru acest lucru este nivelul ridicat de cortizol, care în exces provoacă pofte alimentare. Mâncăm prea mult și mai ales alimente dulci sau nesănătoase, luând treptat în greutate.
Acest lucru duce la un dezechilibru la nivelul intestinelor și la deteriorarea pereților celulari. Ca urmare, sistemul imunitar trebuie să lucreze mult mai mult și este supus unei tensiuni constante – un stres constant.
Astfel, treptat, pas cu pas, în organism se dezvoltă inflamația, care devine cronică. Atunci când sistemul imunitar obosește să lupte împotriva stresului, apare o boală autoimună. Cercetările arată că stresul cronic nu numai că duce la dezvoltarea unei boli autoimune, dar agravează și starea persoanelor cu boli autoimune existente. În același timp, femeile sunt deosebit de vulnerabile.
Câteva sfaturi despre cum să faceți față stresului
Cel mai important lucru este ca mai întâi să recunoașteți că nivelul de stres este constant ridicat. Următorul pas este să vă dați seama care sunt opțiunile pe care le aveți pentru a face față stresului sau cum să opriți factorul de stres.
Poate fi vorba chiar de lucruri mărunte. De exemplu, pauze scurte. Pentru că așa vă puteți reîncărca bateriile. Mai jos am enumerat 5 sfaturi cu care poți contracara stresul:
- Ia o scurtă pauză de la serviciu la fiecare oră, iar dacă devine prea mult pentru tine, atunci la fiecare două ore și cel puțin pentru 5 minute.
- Faceți exerciții scurte de respirație.
- Meditați. Există meditații minunate pe internet sub formă de podcast-uri.
- O plimbare, de exemplu, pe malul apei sau în pădure, ajută foarte bine.
- Exercițiile fizice ușoare de trei ori pe săptămână, cum ar fi 30 până la 45 de minute de jogging moderat sau de mers pe jos rapid, mersul pe bicicletă sau înotul, precum și exercițiile fizice regulate, cum ar fi aquafit, yoga sau Pilates, sunt relaxante, deoarece exercițiile fizice tind să aibă beneficii anti-îmbătrânire. acțiune.
Încercați, dacă este posibil, să acceptați lucrurile inevitabile din punct de vedere filozofic, așa cum sunt ele. Acest lucru face parte, de asemenea, din gestionarea stresului, dar trebuie să fie învățat.
Cum reacționați de obicei la stres? Încercați să vă calmați rapid sau lăsați situația să-și urmeze cursul?
Link-uri web care vorbesc despre subiectul “Stresul și bolile autoimune”:
- https://www.health.harvard.edu/blog/autoimmune-disease-and-stress-is-there-a-link-2018071114230
- https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18190880/
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3318917/
- https://arapc.com/stress-and-autoimmune-dieases/
- https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S156899720700170X
- https://jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/2685155
