Disfagia – diagnosticul și tratamentul tulburărilor de înghițire

Disfagia este dificultatea de a înghiți. Aceasta poate fi resimțită ca un obstacol în calea trecerii alimentelor groase sau lichide. Pacientul nu poate mânca normal, se dezvoltă hipotrofie, avitaminoză, iar în cazurile grave apare deshidratarea. Este important de reținut că senzația de nod în gât – nu este un semn al acestei încălcări!

Conform statisticilor, 1 din 17 persoane a experimentat disfagia cel puțin o dată în viața lor. Acesta este primul semnal că există un fel de tulburare în tractul gastrointestinal superior. Dar dificultatea de a înghiți poate fi cauzată de o varietate de alte motive. Este important să nu întârziați să consultați un medic!

Cum se produce înghițirea

Actul înghițirii reprezintă o minune a corpului uman, un proces fiziologic de o complexitate remarcabilă. Acesta implică o coordonare impresionantă între 26 de mușchi și 9 nervi cranieni, desfășurându-se pe parcursul a patru etape esențiale.

Începem cu faza pre-orală sau antegustativă – momentul înainte ca mâncarea să atingă buzele noastre. Doar privind sau mirosind preparatul culinar ori, uneori, pur și simplu anticipând plăcerea gustului, organismul nostru inițiază un răspuns reflex, stimulând secreția salivară. Luați exemplul unei felii de lămâie: chiar și la simpla gândire a acesteia, gura se umple de salivă – un prim pas în procesul înghițirii.

Următoarea este faza orală, când alimentele se află efectiv în cavitatea bucală. Aici, mâncarea este măcinată meticulos de dinți și amestecată cu salivă de către limba agilă, transformându-se într-un bol alimentar optim pentru a fi înghițit, având dimensiuni care variază, de regulă, între 5 și 15 centimetri cubi.

În etapa faringiană, bolul alimentar este împins spre partea posterioară a gurii de mișcările linguale. Palatul moale se ridică, separând cavitatea nazală de cea bucală, în timp ce epiglota sigilează intrarea în trahee, asigurând că alimentele se îndreaptă exclusiv spre esofag. Musculatura faringelui se contractă ritmic, facilitând trecerea bolului alimentar spre etapa următoare.

Finalul acestei călătorii fascinante este faza esofagiană, unde mișcări peristaltice coordonate propulsează mâncarea din esofag către stomac. Bolurile solide își fac drumul în circa 3-9 secunde, în timp ce lichidele pot parcurge acest traseu în doar 1-2 secunde, la o viteză estimativă de 2-5 centimetri pe secundă.

Înghițirea nu este doar un simplu reflex, ci o coregrafie fiziologică, un balet celular care se derulează în tăcere de fiecare dată când savurăm o bucată de mâncare.

Clasificarea încălcării

Disfagia este clasificată în funcție de mai mulți indicatori.

În funcție de durata de apariție a simptomelor.

• Acută, apărută brusc. Cel mai adesea apare cu traumatisme ale capului și gâtului sau accident vascular cerebral.
• Cronică, care este de lungă durată. Apare cu tumori cu creștere lentă ale faringelui, esofagului și ale organelor mediastinale.

Nivelul de apariție.

• Orofaringiană. Apare în părțile cele mai înalte ale tractului gastrointestinal: cavitatea bucală și faringele.
• Esofagian. Apare de-a lungul întregii lungimi a esofagului.

Prin natura cursului.

• Permanent. Înghițirea este dificilă întotdeauna, nu se ușurează sau se înrăutățește.
• Intermitentă. Apare episodic, alternând cu episoade de înghițire normală.
• Progresivă. Caracterizată de o creștere treptată a simptomelor. La început, pacientul nu poate mânca alimente uscate, el trebuie neapărat să spele alimentele cu mult lichid. Apoi, nu poate mânca nicio mâncare umedă și groasă. Stadiul final vine atunci când persoana nu poate înghiți lichide.

În ceea ce privește severitatea.

• În primul rând – pacientul nu poate înghiți unele tipuri de alimente solide. De exemplu, pesmet sau bucăți mari de mere tari.
• Al doilea – persoana consumă doar alimente moi, înghițirea alimentelor tari este imposibilă.
• În al treilea rând – înghite doar alimente lichide.
• Al patrulea – este imposibil să înghită orice fel de alimente, inclusiv lichide.

Cauzele tulburărilor de înghițire

La nou-născuți, acest fenomen este cel mai adesea asociat cu malformații congenitale ale aparatului maxilo-facial sau cu tumori care au apărut în uter. La o vârstă fragedă, tulburarea apare cel mai adesea din cauza unor modificări inflamatorii la nivelul mușchilor implicați în actul de înghițire. La vârstnici, încep să predomine tulburările sistemului nervos, cum ar fi accidentul vascular cerebral, boala Parkinson sau demența. Tumorile faringelui, esofagului și mediastinului afectează aproximativ în același mod persoanele de toate vârstele.

Disfagia orofaringiană este mult mai frecventă, reprezentând aproximativ 85% din totalul pacienților. Disfagia esofagiană apare cel mai adesea în părțile inferioare ale esofagului. Cauzele lor sunt diferite una de cealaltă.

Simptome

Manifestările clinice depind de nivelul de localizare a tulburării. Este important să intervievați corect pacientul și să clarificați locul exact în care se simte dificultatea de înghițire. Și ce fel de alimente nu poate înghiți. Un semnal rău este capacitatea de a mânca doar alimente sau băuturi lichide.

Principalele manifestări ale disfagiei orofaringiene:

• localizarea dificultății de înghițire în gât,
• tuse uscată sau afectarea reflexului de tuse,
• aruncarea alimentelor în cavitatea nazală,
• tulburări de vorbire de tip disartrie,
• nazalitatea vocii,
• crize episodice de sufocare,
• debutul rapid al bolii – mai puțin de 2 zile.

Principalele manifestări ale disfagiei esofagiene:

• respirație urât mirositoare;
• dureri toracice în timpul mesei;
• tulburare de tip intermitent, în care episoadele de ameliorare alternează cu episoade de înrăutățire;
• arsuri la stomac;
• senzația de alimente blocate în spatele sternului;
• regurgitare, eructații;
• debut îndelungat al bolii (mai mult de 2 zile).

Deoarece dificultatea de înghițire este o manifestare a multor boli, o sarcină diagnostică importantă este de a exclude oncologia ca și cauză a dificultății de înghițire.

O tumoră malignă poate fi suspectată dacă apar mai multe simptome amenințătoare:

• pierdere în greutate,
• creșterea severă a simptomelor în ultimele patru luni,
• dificultăți în a mânca alimente predominant solide.

Diagnostic

Tulburările de deglutiție pot fi cauzate de o varietate de motive, astfel că și metodele de diagnostic sunt foarte diverse. Adesea sunt necesare mai multe examinări pentru a pune un diagnostic corect.

Test cronometrat cu înghițire de apă

Această metodă este ușor de realizat și foarte accesibilă. Nu necesită spitalizare sau examinări costisitoare.

Pacientului i se cere să bea un pahar de apă cu cea mai mare viteză posibilă. Medicul notează timpul luat de pacient și numără numărul de înghițituri. Pe baza a trei parametri – volumul de apă, viteza de băut și numărul de înghițituri – se calculează viteza medie de înghițire și volumul pe înghițitură.

Această metodă este prima metodă care trebuie utilizată atunci când se suspectează disfagia orofaringiană. Ea poate fi efectuată direct în cadrul consultației medicale, iar fiabilitatea sa este de aproximativ 95%. Dacă este necesar, testul cu apă poate fi completat cu un test alimentar. Acesta se efectuează în același mod, dar pacientului nu i se cere să bea apă, ci să mănânce alimente groase.

Fluoroscopie video

O metodă cu un grad ridicat de evidență. Este un tip de examinare radiologică. Pacientului i se administrează diferite tipuri de alimente – de la alimente groase până la lichid maxim. Toate alimentele sunt pre-tratate cu o compoziție specială care conține bariu. Bariu este o substanță de contrast radioopacă – este foarte vizibilă pe imagini. Alimentele obișnuite nu sunt vizibile pe ele.

Tubul aparatului cu raze X este focalizat pe gura și gâtul pacientului. Întregul proces de consumare a alimentelor care conțin bariu este vizibil pe ecranul computerului medicului. De asemenea, se păstrează o înregistrare a examinării. Ca urmare, este posibil să se vizualizeze cu precizie localizarea tulburărilor de înghițire: de la fisurile posterioare ale palatului moale (care nu sunt vizibile în timpul examinării normale) până la îngustarea esofagului ca urmare a compresiei externe.

Durata aproximativă a procedurii este de 20-30 de minute. Aceasta depinde de cantitatea de alimente care urmează să fie gustată. Studiul este permis și la copii. Contraindicațiile sunt sarcina și intoleranța individuală la preparatele care conțin bariu.

Nasoendoscopie

Examinare endoscopică a cavității nazale și faringiene cu ajutorul unui endoscop flexibil cu o cameră. Endoscopul este introdus prin nara pacientului. Procedura este foarte sigură și se efectuează fără anestezie și sedare. Înregistrarea video a examinării este afișată pe un monitor și înregistrată. Această examinare este indicată atunci când se suspectează disfagia orofaringiană. Acesta poate detecta probleme grave, cum ar fi carcinomul nazofaringian sau anomalii ale palatului.

Fibrogastroduodenoscopie (FGDS)

Este o examinare endoscopică în timpul căreia un endoscop flexibil cu o cameră și un sistem de fibră optică este trecut prin gură în esofag, stomac și începutul duodenului. Dacă este necesar, endoscopul poate fi completat cu un instrument pentru prelevarea de biopsii și efectuarea pH-metriei transendoscopice – măsurarea acidității din esofag și stomac.

Este posibil să se efectueze înregistrări video și fotografice ale mucoasei, precum și să se efectueze intervenții chirurgicale minime. De exemplu, îndepărtarea polipilor mici sau tăierea venelor dilatate. Procedura nu este dureroasă, dar este neplăcută. Pentru a reduce disconfortul, pacientul este tratat cu un spray anestezic în orofaringe.

În cazul unui prag dureros crescut sau al unui reflex nazal puternic, fibrogastroduodenoscopia se efectuează sub sedare pe termen scurt, într-o stare de somn medicamentos. Înainte de studiu este important să nu se mănânce sau să se bea timp de 8 ore înainte de intervenție. Procedura în sine nu durează mai mult de 10 minute. Dacă este nevoie de o intervenție chirurgicală locală sau de prelevare de biopsie, atunci puțin mai mult. După FGDS pot rămâne senzații neplăcute în gât, care trec ele însele după 48 de ore.

Examinarea cu raze X cu bariu a esofagului

Unul dintre cele mai informative studii în ceea ce privește diagnosticarea disfagiei esofagiene. Acesta constă într-o serie de radiografii care arată traseul suspensiei de bariu prin tractul gastrointestinal. Sulfatul de bariu este un agent de contrast radioopac care este clar vizibil pe radiografie.

Organele goale (faringe și esofag) apar ca niște contururi foarte neclare pe imagini. Bariul umple spațiul gol, rezultând o imagine clară pe radiografie. Examinarea durează de la 30 de minute. Timpul exact depinde de părțile tractului gastrointestinal care trebuie examinate.

Pentru început, se face o radiografie de revizuire. Acest lucru vă permite să excludeți patologia, în care bariul nu se poate bea. De exemplu, perforarea peretelui stomacului. Apoi, pacientului i se dă să bea un pahar de suspensie de sulfat de bariu. Pentru copii, doza este mai mică, depinde de greutate și vârstă.

Apoi se realizează o serie de radiografii. Pacientul poate fi rugat să adopte diferite posturi – să stea jos, în picioare, întins pe o parte sau pe spate. Acest lucru este necesar pentru o distribuție uniformă a bariului pe pereții esofagului și stomacului. Pregătirea pentru studiu nu este dificilă. Timp de trei zile este necesar să se excludă din alimentație produsele care contribuie la formarea de gaze în intestin (leguminoase, varză, pesmet). Timp de 8 ore înainte de studiu nu se poate mânca și bea.

Studiul funcției motorii esofagiene – manometrie

Această metodă vă permite să evaluați activitatea peristaltică a esofagului și să măsurați presiunea de repaus și presiunea undei peristaltice în interiorul esofagului. În esofag se introduce un senzor cu mai multe canale, care măsoară presiunea la intervale de 1 cm. Datele obținute sunt procesate de un software special. Rezultatul este prezentat sub forma unui grafic special.

Studiul nu poate fi efectuat în aceeași zi cu alte examinări invazive ale esofagului – FGDS, examen cu raze X cu bariu.

O sondă cu un diametru de aproximativ 4 mm este introdusă în esofag prin nas. După încetarea căscatului și normalizarea respirației este necesar să se bea apă în înghițituri mici. Intervalul dintre înghițituri trebuie să fie de cel puțin 30 de secunde, înghițirea se face la comanda medicului.

Există variante ale studiului, când pacientului i se cere să bea rapid sau i se dă să mănânce alimente solide. Senzorii înregistrează contracția esofagului ca răspuns la introducerea lichidului sau a alimentelor. Pentru a reduce disconfortul, cavitatea nazală, prin care se introduce manometrul, este pre-irrigată cu spray de lidocaină. Cu 4 ore înainte de studiu merită să vă abțineți de la fumat și de la mâncare, cu 2 ore – de la lichide.

Scintigrafia cu radionuclizi a esofagului

O metodă de examinare cu radioizotopi a esofagului. Pacientului i se dă să bea un lichid care conține o etichetă radioactivă. Cel mai frecvent este technetium-99. Marcajul radioactiv se deplasează în josul esofagului. Această mișcare este monitorizată în timpul examinării cu ajutorul unei camere gamma speciale în care este plasat pacientul. Dacă este necesar, pacientul poate sta întins sau în picioare. Acest lucru depinde de mișcarea markerului și de nevoia medicului de a vizualiza o anumită parte a tractului gastrointestinal.

Studiul durează de la 30 de minute la câteva ore. Stomacul trebuie să fie gol, dar nu este recomandat să aibă o senzație puternică de foame. Prin urmare, cu 6 ore înainte de studiu puteți lua o masă pe bază de carbohidrați lenți. Acest lucru va ajuta la menținerea unui nivel ridicat al glicemiei pentru o perioadă lungă de timp și nu veți avea o senzație foarte puternică de foame. O contraindicație absolută a procedurii este sarcina și perioada de alăptare.

Deoarece tulburarea de înghițire nu este o boală, ci un simptom, pot fi prescrise și alte studii pentru a diagnostica procesul de bază. De exemplu, un screening imunologic dacă se suspectează sclerodermie sau culturi dacă se suspectează o infecție. Medicul poate implica și alți specialiști în diagnostic: cardiologi, dentiști, chirurgi bucali și maxilo-faciali, pneumologi, specialiști în boli infecțioase.

Alegerea metodei principale de diagnosticare se bazează pe simptomul predominant al afecțiunii. Cu această metodă medicul începe de obicei examinarea, dar nu întotdeauna o singură examinare va fi suficientă. Alegerea metodei principale de diagnosticare în funcție de simptomul conducător al tulburării.

Diagnosticul diferențial

Pacientul nu poate descrie întotdeauna cu exactitate și în detaliu ce anume îl deranjează. Înainte de a prescrie examinări invazive și neplăcute, este necesar să ne asigurăm că problema de natură organică există cu adevărat. Este important să se facă un diagnostic diferențial cu tulburările respiratorii, frica de înghițire și Globus Hystericus, o senzație de nod în gât de natură isterică. În acest scop, neurologii, pneumologii și psihiatrii pot fi implicați în examinări.

Complicații

Tulburarea de înghițire este extrem de periculoasă în ceea ce privește provocarea de complicații. Cea mai frecventă complicație este malnutriția – malnutriția. Atunci când înghițirea este dificilă, există o deficiență de nutrienți, micronutrienți și vitamine. În cazurile severe, apare deshidratarea – deshidratarea. Aceasta apare atunci când este imposibil de a mânca alimente lichide. Dacă se suspectează deshidratarea, se recomandă un tratament spitalicesc cu fluide intravenoase și medicamente.

Pneumonia prin aspirație apare atunci când conținutul stomacului și al esofagului este aruncat în tractul respirator. Bucățile de alimente și acidul clorhidric din sucul gastric irită țesutul pulmonar și declanșează un proces inflamator sever.

Riscul de aspirație este ridicat dacă pacientul are 2 sau mai mulți dintre următorii factori de risc:

• disartrie – o tulburare de vorbire,
• disfonie, o modificare a timbrului vocii,
• un istoric de pneumonie prin aspirație,
• tuse anormală,
• reflexul faringian slab sau absent,
• tuse imediat după ce a înghițit apă,
• schimbarea vocii după ce se consumă alimente lichide.
  

Tratament

Tratamentul se reduce la terapia bolii de bază care provoacă dificultatea de înghițire. Dar există principii comune tuturor manifestărilor. Mâncatul este posibil doar în poziție verticală. Nu se poate mânca culcat! După ce ați mâncat, este necesar să petreceți șezând timp de 30 de minute.

Este important să selectați corect alimentația optimă. Aceasta poate fi amestecuri terapeutice speciale cu un conținut caloric crescut și un conținut ridicat de proteine. Sau alimente obișnuite, dar de o consistență mai lichidă. În dieta zilnică ar trebui să fie o cantitate suficientă de vitamine, minerale și oligoelemente. Un nutriționist sau nutriționist poate calcula corect conținutul caloric și un meniu de probă. Este important să se evite alcoolul, mâncarea de tip fast-food, alimentele cu multă sare, zahăr, grăsimi sau condimente

Adesea, odată cu dificultățile de înghițire, apare și disartria – o tulburare de vorbire. Acest lucru este cel mai frecvent la pacienții cu leziuni ale sistemului nervos central (de exemplu, din cauza accidentelor vasculare cerebrale sau a bolii Parkinson). Cursurile cu un logoped vor ajuta la restabilirea tonusului mușchilor implicați în producerea sunetelor. Și la restabilirea ritmului respirației.

Corecția chirurgicală este cel mai adesea necesară în procesele tumorale și în oncologie. Îndepărtarea neoplasmului malign include un tratament concomitent: chimioterapie și terapie cu unde radio.

Terapiile medicamentoase sunt selectate individual – ca modalitate de terapie a bolii de bază. Acestea pot fi medicamente care suprimă inflamația, medicamente pentru a reduce aciditatea, antibiotice. O altă metodă de tratament este fizioterapia, care are ca scop normalizarea tonusului esofagului și restabilirea reflexului faringian.

Cum să îl ajutați pe medic să pună un diagnostic corect

Gândiți-vă în prealabil și pregătiți răspunsurile la următoarele întrebări. Acest lucru îl va ajuta pe medic să se orienteze mult mai repede în examinarea necesară și să aleagă tactica de tratament potrivită.

1. Când apare problema cu înghițirea – imediat după ce a intrat mâncarea în gură sau câteva secunde mai târziu?
2. Ce fel de alimente sunt greu de înghițit: solide, lichide sau orice fel de alimente?
3. Există alimente aruncate în nas la înghițire?
4. Înghițirea provoacă tuse sau o senzație de lipsă de aer?
5. Cu cât timp în urmă a fost observată prima schimbare? Se accentuează cu timpul? Există momente în care înghițirea nu este deloc dureroasă sau neplăcută?
6. Unde anume se blochează mâncarea – în gură, în gât sau în piept?
7. Cum s-a schimbat greutatea dumneavoastră în ultima vreme? Este mai mult sau mai puțin? Cu cât de mult?
8. Există durere și eructații în timpul înghițirii?
9. Există și alte afecțiuni care nu au legătură cu tractul gastrointestinal?
10. Ați suferit vreo operație la nivelul esofagului, organelor mediastinale, stomacului? Ați suferit o intervenție chirurgicală ortodontică sau maxilo-facială?
11. Ce medicamente luați în prezent?
12. Ați făcut radioterapie?

În timpul disfagiei, respirația urât mirositoare și creșterea florei patogene în canalele gingivale pot fi o preocupare. În cazul defectelor orale sau al tulburărilor de mușcătură este necesară o îngrijire orală adecvată. Este important să vă spălați pe dinți cel puțin de două ori pe zi și, dacă este posibil, trebuie folosite irigatorii.

Link-uri web care discută despre diagnosticul și tratamentul disfagiei:

• https://link.springer.com/book/10.1007/978-3-319-68572-4
• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK559174/
• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK11901/
• https://www.nhsinform.scot/illnesses-and-conditions/stomach-liver-and-gastrointestinal-tract/dysphagia-swallowing-problems/
• https://www.ahn.org/services/esophageal/conditions/dysphagia
• https://www.asha.org/practice-portal/clinical-topics/adult-dysphagia/

Articole similare:

• 6 Semne Că Ficatul Tău Este Supraîncărcat cu Toxine
• Disfuncția erectilă: Cauze, simptome și tratamente moderne
• Somnul excesiv – între oboseală și boală
• Schizofrenia acută: Simptome ascunse și metode de tratament
• Tratamentul cu Botox pentru migrena cronică: Speranță pentru o viață fără durere?