Disfagia este dificultatea de a înghiți. Ea poate fi resimțită ca un obstacol în calea trecerii alimentelor groase sau lichide. Pacientul nu poate mânca normal, apare hipotrofia, avitaminoza și în cazuri grave deshidratarea. Este important de reținut că senzația de nod în gât nu este un semn al acestei tulburări!

Din punct de vedere statistic, 1 din 17 persoane a suferit de disfagie cel puțin o dată în viață. Acesta este primul semnal că există un fel de tulburare la nivelul tractului gastrointestinal superior. Dar dificultatea de a înghiți poate fi cauzată de o varietate de alte motive. Este important să nu întârziați să consultați un medic!

Cum se produce înghițirea

Înghițirea este un act fiziologic foarte complex. Necesită implicarea a 26 de mușchi și 9 nervi! Există 4 etape ale înghițirii.

Pre-orală sau pre-gură. Faza în care alimentele nu au intrat încă în gură. O persoană poate vedea mâncarea din farfurie, o poate mirosi sau doar se poate gândi la ea. În acest moment, se declanșează un circuit reflex complex, ceea ce duce la creșterea salivației. Imaginați-vă că mâncați o felie de lămâie acră. În gură va deveni imediat o mulțime de salivă. Aceasta este faza preorală.
Faza orală (gură). Faza în care mâncarea este deja în gură. Cu ajutorul dinților și al limbii, alimentele sunt pulverizate și umezite cu salivă. Se formează un cocoloaș de alimente care se deplasează ușor în esofag. Dimensiunea aproximativă a nodulului variază între 5 și 15 centimetri cubi.
Faringiană. Limba deplasează bila alimentară înapoi, palatul moale este ridicat și blochează trecerea spre nas (acest lucru împiedică aruncarea alimentelor înăuntru). Epiglota închide intrarea în căile respiratorii și corzile vocale se închid. Mușchii faringelui se contractă și împing alimentele în esofag.
Esofagian. Alimentele din esofag sunt deplasate de unde peristaltice. Undele sunt direcționate din faringe spre stomac, viteza lor este de aproximativ 2-5 cm/s. Alimentele groase trec prin tot esofagul în 3-9 secunde, alimentele lichide – în 1-2 secunde.

Clasificarea tulburării

Disfagia poate fi clasificată după mai mulți indicatori, cum ar fi vârsta de apariție a simptomelor, nivelul de apariție și natura sa. În funcție de debutul simptomelor, aceasta poate fi acută, apărând brusc în urma unui traumatism la nivelul capului și gâtului sau a unui accident vascular cerebral, sau cronică, de lungă durată, manifestându-se în cazul tumorilor cu creștere lentă ale faringelui, esofagului și organelor mediastinale.

În ceea ce privește nivelul de apariție, disfagia poate fi orofaringiană, afectând părțile superioare ale tractului gastrointestinal, cavitatea bucală și faringe, sau esofagiană, apărând de-a lungul întregii lungimi a esofagului.

Din punctul de vedere al naturii sale, disfagia poate fi permanentă, înghițirea fiind întotdeauna dificilă, intermitentă, manifestându-se sporadic și alternând cu episoade de înghițire normală, sau progresivă, caracterizată de o creștere treptată a simptomelor. Inițial, pacientul nu poate mânca alimente uscate și trebuie să spele alimentele cu mult lichid. Ulterior, nu poate mânca nicio mâncare umedă și groasă, iar în stadiul final, persoana nu poate înghiți lichide.

În ceea ce privește gravitatea, disfagia poate fi clasificată în patru stadii. În primul stadiu, pacientul nu poate înghiți anumite tipuri de alimente solide, precum pesmetul sau bucățile mari de mere tari. În al doilea stadiu, persoana consumă doar alimente moi, înghițirea alimentelor tari fiind imposibilă. În al treilea stadiu, pacientul înghite doar alimente lichide, iar în al patrulea stadiu, este imposibil să înghită orice aliment, inclusiv lichide.

Cauzele tulburărilor de înghițire

Disfagia: Diagnosticarea și Tratamentul Tulburărilor de Înghițire

La nou-născuți, acest fenomen este cel mai adesea asociat cu malformații congenitale ale aparatului maxilo-facial sau cu tumori intrauterine. La o vârstă fragedă, tulburarea apare cel mai adesea din cauza unor modificări inflamatorii ale mușchilor implicați în actul de înghițire. La vârstnici, încep să predomine tulburările sistemului nervos, cum ar fi accidentul vascular cerebral, boala Parkinson sau demența. Tumorile faringelui, esofagului și mediastinului afectează aproximativ în același mod persoanele de toate vârstele.

Disfagia orofaringiană este mult mai frecventă, reprezentând aproximativ 85% din totalul pacienților. Disfagia esofagiană apare cel mai adesea în părțile inferioare ale esofagului. Cauzele lor sunt diferite una de cealaltă.

Cauzele disfagiei orofaringiene	Cauzele disfagiei esofagiene
Infecții, abcese faringiene	Corp străin în esofag
Mărirea timusului	Inflamație a mucoasei esofagiene. De exemplu, poate fi în cazul refluxului gastroesofagian
Extinderea ganglionilor limfatici cervicali și submandibulari în caz de cancer sau de proces inflamator sever	Tumori maligne și benigne ale esofagului
Inflamație musculară – miozită sau fibroză	Arsuri chimice ale esofagului datorate ingestiei de substanțe toxice: baterii, produse de uz casnic
Tumori ale gâtului și ale regiunii capului	Varice esofagiene
Osteofite (excrescențe osoase) ale vertebrelor cervicale	Expunerea la radiații
Diverticulul lui Cenker este o umflătură a mucoasei esofagiene la trecerea dintre faringe și esofag	Tumori pulmonare și mediastinale
Accident vascular cerebral și alte boli ale SNC	Boli infecțioase, cum ar fi tuberculoza
Miastenia gravis a femeilor însărcinate	Boli cardiace – anevrism aortic și altele
Distrofie musculară	Acalazia cardiacă
Creșterea anormală a dinților și malocluzia	Sclerodermia
Leziuni ulcerative ale gurii și limbii	Complicații după intervenții chirurgicale, de exemplu fundoplastie
Expunerea la o serie de medicamente	Sindromul Plummer-Vinson: atrofie a mucoasei orale, faringiene și esofagiene.Dermatită seboreică și anemie hipocromică
Xerostomie: uscăciunea gurii cauzată de scăderea sau absența secreției de saliv
Afectarea nervilor cranieni care sunt responsabili pentru actul de inghitire
Boala Parkinson
Insuficiență circulatorie cerebrală acută
Accident vascular cerebral

Simptomele disfagiei

Este important să intervievăm corect pacientul și să clarificăm în ce loc exact simte dificultăți de înghițire.

Manifestările clinice depind de nivelul de localizare a tulburării. Este important să intervievați corect pacientul și să clarificați locul exact în care se simte dificultatea de înghițire. Și ce fel de alimente nu poate înghiți. Un semnal rău este capacitatea de a mânca doar alimente sau băuturi lichide.

Principalele manifestări ale disfagiei orofaringiene:

Localizarea dificultăților de înghițire la nivelul gâtului
Tuse uscată sau slăbirea reflexului de tuse
Aruncarea alimentelor în cavitatea nazală
Tulburări de vorbire de tip disartrie
Nazalitate a vocii
Crize episodice de sufocare
Debut rapid al bolii – mai puțin de 2 zile

Principalele manifestări ale disfagiei esofagiene:

Respirație cu miros neplăcut
Dureri toracice în timpul mesei
Tipul intermitent al tulburării, cu episoade de ameliorare alternând cu episoade de înrăutățire
Arsuri la stomac
Senzație de alimente blocate în spatele sternului
Regurgitare, eructații
Debut îndelungat al bolii (mai mult de 2 zile)

Deoarece dificultatea de înghițire este o manifestare a multor boli, o sarcină importantă de diagnosticare este de a exclude oncologia ca și cauză a dificultății de înghițire.

O tumoră malignă poate fi suspectată dacă apar următoarele simptome amenințătoare:

Pierdere în greutate
Creștere severă a simptomelor în ultimele patru luni
Dificultăți în a înghiți alimente predominant solide

Diagnosticul disfagiei

Tulburările de deglutiție pot fi cauzate de o varietate de motive, astfel încât metodele de diagnosticare sunt, de asemenea, foarte diverse. Adesea sunt necesare mai multe examinări pentru a pune un diagnostic corect.

Test cronometrat cu înghițire de apă

Această metodă este ușor de realizat și foarte accesibilă. Ea nu necesită spitalizare sau examinări costisitoare.

Pacientului i se cere să bea un pahar de apă cât mai repede posibil. Medicul ia în considerare timpul pe care îl ia pacientul și numără numărul de înghițituri. Pe baza a trei parametri – volumul de apă, viteza de băut și numărul de înghițituri – se calculează viteza medie de înghițire și volumul pe înghițitură.

Această metodă este prima metodă care trebuie folosită atunci când se suspectează disfagia orofaringiană. Ea poate fi efectuată direct în cadrul consultației medicale, iar fiabilitatea sa este de aproximativ 95%. Dacă este necesar, testul cu apă poate fi completat cu un test alimentar. Acesta se efectuează în același mod, dar pacientului nu i se cere să bea apă, ci să mănânce alimente groase.

Fluoroscopie video

O metodă cu un grad ridicat de evidență. Este un tip de examinare radiologică. Pacientului i se administrează diferite tipuri de alimente – de la cele mai groase la cele mai lichide posibile. Toate alimentele sunt pre-tratate cu o compoziție specială care conține bariu. Bariu este o substanță de contrast radioopacă – este foarte vizibilă pe imagini. Alimentele obișnuite nu sunt vizibile pe ele.

Tubul cu raze X este focalizat pe gura și gâtul pacientului. Întregul proces de ingerare a alimentelor care conțin bariu este vizibil pe ecranul computerului medicului. De asemenea, se păstrează o înregistrare a examinării. Ca urmare, este posibilă vizualizarea localizării exacte a tulburării de deglutiție: de la fisurile posterioare ale palatului moale (care nu sunt vizibile la o examinare normală) până la îngustarea esofagului ca urmare a unei compresii externe.

Durata aproximativă a procedurii este de 20-30 de minute. Aceasta depinde de cantitatea de alimente care urmează să fie gustată. Studiul este permis și la copii. Contraindicațiile sunt sarcina și intoleranța individuală la preparatele care conțin bariu.

Nasoendoscopie

Examinare endoscopică a cavității nazale și faringiene cu ajutorul unui endoscop flexibil cu o cameră de luat vederi. Endoscopul este introdus prin nara pacientului. Procedura este foarte sigură și se efectuează fără anestezie și sedare. Înregistrarea video a examinării este afișată pe un monitor și înregistrată. Această examinare este indicată atunci când se suspectează disfagia orofaringiană. Acesta poate detecta probleme grave, cum ar fi carcinomul nazofaringian sau anomalii ale palatului.

Fibrogastroduodenoscopia (FGDS)

O examinare endoscopică în timpul căreia un endoscop flexibil cu o cameră și un sistem de fibre optice este trecut prin gură în esofag, stomac și începutul duodenului. Dacă este necesar, endoscopul poate fi completat cu un instrument pentru prelevarea de biopsii și efectuarea pH-metriei transendoscopice – măsurarea acidității din esofag și stomac.

Este posibil să se efectueze înregistrări video și fotografice ale mucoasei, precum și să se efectueze intervenții chirurgicale minime. De exemplu, îndepărtarea polipilor mici sau tăierea venelor dilatate. Procedura nu este dureroasă, dar este neplăcută. Pentru a reduce disconfortul, pacientul este tratat cu un spray anestezic în orofaringe.

În cazul unui prag de durere crescut sau al unui reflex de căscat puternic, fibrogastroduodenoscopia se efectuează sub sedare pe termen scurt, într-o stare de somn medicamentos. Înainte de studiu este important să nu se mănânce sau să se bea timp de 8 ore înainte de intervenție. Procedura în sine nu durează mai mult de 10 minute. Dacă este nevoie de o intervenție chirurgicală locală sau de prelevare de biopsie, atunci puțin mai mult. După FGDS pot exista încă senzații neplăcute în gât, care trec ele însele după 48 de ore.

Examinarea cu raze X cu bariu a esofagului

Acesta este unul dintre cele mai informative teste pentru diagnosticarea disfagiei esofagiene. Acesta constă într-o serie de radiografii care arată traseul suspensiei de bariu prin tractul gastrointestinal. Sulfatul de bariu este un agent de contrast radioopac care este clar vizibil în imagine.

Organele goale (faringe și esofag) apar ca niște contururi foarte neclare pe imagini. Bariul umple spațiul gol, rezultând o imagine clară pe radiografie. Examinarea durează de la 30 de minute. Timpul exact depinde de părțile tractului gastrointestinal care urmează să fie examinate.

Pentru început, se face o radiografie de examinare. Acest lucru vă permite să excludeți patologia, în care bariul nu poate bea. De exemplu, o perforație a peretelui stomacului. Apoi, pacientului i se dă să bea un pahar de suspensie de sulfat de bariu. Pentru copii, doza este mai mică, depinde de greutate și vârstă.

Pacientului i se poate cere să adopte diferite poziții – să stea jos, în picioare, să stea întins pe o parte sau pe spate.

Apoi se realizează o serie de radiografii. Pacientul poate fi rugat să adopte diferite poziții – să stea jos, în picioare, întins pe o parte sau pe spate. Acest lucru este necesar pentru o distribuție uniformă a bariului pe pereții esofagului și stomacului. Pregătirea pentru studiu nu este dificilă. Timp de trei zile este necesar să se excludă din alimentație produsele care contribuie la formarea de gaze în intestin (leguminoase, varză, pesmet). Timp de 8 ore înainte de studiu nu trebuie să mâncați sau să beți.

Examinarea funcției motorii esofagiene – manometrie

Această metodă evaluează activitatea peristaltică esofagiană și măsoară presiunea de repaus și presiunea undelor peristaltice în interiorul esofagului. În esofag se introduce un senzor cu mai multe canale, care măsoară presiunea la intervale de 1 cm. Datele obținute sunt procesate de un software special. Rezultatul este afișat sub forma unui grafic special.

Studiul nu poate fi efectuat în aceeași zi cu alte examinări invazive ale esofagului – FGDS, examen cu raze X cu bariu.

O sondă cu un diametru de aproximativ 4 mm este introdusă în esofag prin nas. După ce voma încetează și respirația se normalizează, trebuie să beți apă în înghițituri mici. Intervalul dintre înghițituri trebuie să fie de cel puțin 30 de secunde, înghițirea se face la comanda medicului.

Există variante ale studiului, când pacientului i se cere să bea rapid sau i se dă să mănânce alimente solide. Senzorii înregistrează contracția esofagului ca răspuns la introducerea lichidului sau a alimentelor. Pentru a reduce disconfortul, cavitatea nazală, prin care se introduce manometrul, este pre-irrigată cu spray de lidocaină. Fumatul și mâncarea trebuie evitate cu 4 ore înainte de test, iar lichidele trebuie evitate cu 2 ore înainte de test.

Scintigrafia cu radionuclizi a esofagului

O metodă de examinare radioizotopică a esofagului. Pacientului i se administrează un lichid care conține un marker radioactiv. Cel mai frecvent este technetium-99. Marcajul radioactiv se deplasează de-a lungul esofagului. Această mișcare este monitorizată în timpul examinării cu ajutorul unei camere gamma speciale în care este plasat pacientul. Dacă este necesar, pacientul poate sta întins sau în picioare. Acest lucru depinde de mișcarea markerului și de nevoia medicului de a vizualiza o anumită parte a tractului gastrointestinal.

Studiul durează de la 30 de minute la câteva ore. Stomacul trebuie să fie gol, dar nu este recomandat să aveți o senzație puternică de foame. Prin urmare, puteți lua o masă pe bază de carbohidrați lenți cu 6 ore înainte de test. Acest lucru vă va ajuta să mențineți un nivel ridicat al glicemiei pentru o perioadă lungă de timp și să nu aveți o senzație foarte puternică de foame. O contraindicație absolută a procedurii este sarcina și alăptarea.

Deoarece tulburarea de înghițire nu este o boală, ci un simptom, pot fi prescrise și alte teste pentru a diagnostica procesul de bază. De exemplu, un screening imunologic dacă se suspectează sclerodermie sau culturi dacă se suspectează o infecție. Medicul poate implica și alți specialiști în diagnostic: cardiologi, dentiști, chirurgi bucali și maxilo-faciali, pneumologi, specialiști în boli infecțioase.

Alegerea metodei principale de diagnosticare se bazează pe simptomul predominant al afecțiunii. Cu această metodă medicul începe de obicei examinarea, dar nu întotdeauna o singură examinare va fi suficientă. Alegerea metodei principale de diagnosticare pe baza simptomului predominant al tulburării.

Diagnostic diferențial

Pacientul nu poate descrie întotdeauna cu exactitate și în detaliu ce anume îl deranjează. Înainte de a prescrie examinări invazive și neplăcute, este necesar să ne asigurăm că problema de natură organică există cu adevărat. Este important să se facă un diagnostic diferențial cu tulburările respiratorii, frica de înghițire și Globus Hystericus, o senzație de nod în gât de natură isterică. În acest scop, la examinare pot fi implicați neurologi, pneumologi și psihiatri.

Complicații

Tulburările de deglutiție sunt extrem de periculoase din punct de vedere al complicațiilor. Cea mai frecventă complicație este malnutriția. Atunci când înghițirea este dificilă, există o deficiență de nutrienți, micronutrienți și vitamine. În cazurile severe, apare deshidratarea – deshidratarea. Aceasta apare atunci când este imposibil de a mânca alimente lichide. Dacă se suspectează deshidratarea, se recomandă un tratament spitalicesc cu fluide intravenoase și medicamente.

Pneumonia prin aspirație apare atunci când conținutul stomacului și al esofagului este aruncat în tractul respirator. Bucățile de alimente și acidul clorhidric din sucul gastric irită țesutul pulmonar și declanșează un proces inflamator sever.

Riscul de aspirație este ridicat dacă pacientul prezintă 2 sau mai mulți dintre următorii factori de risc:

Disartrie – o tulburare de vorbire
Disfonie – o modificare a tonusului vocii
Antecedente de pneumonie prin aspirație
Tuse anormală
Reflex de tuse slab sau absent
Tuse imediat după înghițirea apei
Schimbarea vocii după ingestia alimentelor lichide

Tratamentul disfagiei

Tratamentul se reduce la terapia bolii de bază care determină dificultatea de înghițire. Dar există principii comune tuturor manifestărilor. Mâncatul este posibil numai în poziție verticală. Nu se poate mânca culcat! După ce ați mâncat, este necesar să petreceți șezând timp de 30 de minute.

Este important să alegeți nutriția optimă potrivită. Poate fi vorba de amestecuri terapeutice speciale cu un conținut caloric crescut și un conținut ridicat de proteine. Sau alimente obișnuite, dar cu o consistență mai lichidă. În dieta zilnică ar trebui să existe o cantitate suficientă de vitamine, minerale și oligoelemente. Un nutriționist sau nutriționist poate calcula corect conținutul caloric și un meniu de probă. Este important să se evite alcoolul, mâncarea de tip fast-food, alimentele cu multă sare, zahăr, grăsimi sau condimente

Adesea, odată cu dificultățile de înghițire, apare și disartria – o tulburare de vorbire. Acest lucru este cel mai frecvent la pacienții cu leziuni ale sistemului nervos central (de exemplu, din cauza accidentelor vasculare cerebrale sau a bolii Parkinson). Cursurile cu un logoped vor ajuta la restabilirea tonusului mușchilor implicați în producerea sunetelor. De asemenea, acestea pot ajuta la restabilirea ritmului respirației.

Corecția chirurgicală este cel mai adesea necesară în cazul proceselor tumorale și al oncologiei. Îndepărtarea neoplasmului malign include un tratament concomitent: chimioterapie și terapie cu unde radio.

Terapiile medicamentoase sunt selectate individual – ca modalitate de terapie a bolii de bază. Acestea pot fi medicamente care suprimă inflamația, medicamente pentru a reduce aciditatea, antibiotice. O altă metodă de tratament este fizioterapia, care are ca scop normalizarea tonusului esofagului și restabilirea reflexului faringian.

Cum să îl ajutați pe medic să pună un diagnostic corect

Gândiți-vă și pregătiți din timp răspunsurile la următoarele întrebări. Acest lucru îl va ajuta pe medic să orienteze examinarea necesară și să aleagă mult mai repede tacticile de tratament potrivite.

În timpul disfagiei, respirația urât mirositoare și creșterea florei patogene în canalele gingivale pot fi o preocupare. În cazul defectelor orale sau al tulburărilor de mușcătură este necesară o îngrijire orală adecvată. Este important să vă spălați pe dinți cel puțin de două ori pe zi și, dacă este posibil, trebuie folosite irigatorii.

Problema cu înghițirea apare imediat după ce mâncarea a intrat în gură sau câteva secunde mai târziu?
Ce fel de alimente sunt greu de înghițit: solide, lichide sau orice tip de alimente?
Există riscul aruncării alimentelor în nas la înghițire?
Înghițirea provoacă tuse sau o senzație de lipsă de aer?
Când a fost observată prima schimbare în capacitatea de înghițire? Simptomele se accentuează cu timpul?
Există momente în care înghițirea nu este deloc dureroasă sau neplăcută?
Unde anume se blochează mâncarea – în gură, în gât sau în piept?
Cum s-a schimbat greutatea dumneavoastră în ultima vreme? Ați câștigat sau ați pierdut în greutate? Cât de mult?
Există durere și eructații în timpul înghițirii?
Suferiți și de alte afecțiuni care nu au legătură cu tractul gastrointestinal?
Ați suferit vreo operație la nivelul esofagului, organelor mediastinale sau stomacului?
Ați suferit o intervenție chirurgicală ortodontică sau maxilo-facială?
Ce medicamente luați în prezent?
Ați făcut radioterapie?

BIBLOGRAFIE:

Nu uita!

Articolele din acest site au rol informativ. Administratorii site-ului nu sunt responsabili pentru încercarea de a aplica o rețetă, un sfat sau o dietă și nici nu garantează că informațiile furnizate vă vor ajuta sau nu vă vor dăuna personal. Fiți prudenți și consultați întotdeauna un medic sau un nutriționist!

Vă mulțumim că ați citit! Dacă acest articol vi se pare util și interesant, vă rugăm să îl distribuiți pe rețelele de socializare pentru a fi citit și de alții. În acest fel ne ajutați și ne motivați să scriem mai multe articole interesante.