Cum se diagnostichează cancerul de prostată?

Cancerul de prostată este una dintre cele mai frecvente forme de cancer la bărbați, afectând în special persoanele cu vârsta de peste 50 de ani. Deși poate fi o afecțiune gravă, diagnosticarea precoce crește semnificativ șansele de tratament și supraviețuire. Prin urmare, este esențial ca bărbații să cunoască metodele de depistare a acestei boli și să efectueze controale periodice.

Diagnosticul de cancer de prostată se pune în urma unor investigații specifice, care includ examenul fizic, analize de sânge și teste imagistice. De obicei, medicul de familie sau urologul va efectua un tușeu rectal digital (DRE) pentru a palpa prostata și a detecta eventuale anomalii. Dacă se suspectează prezența unei tumori, se vor recomanda analize suplimentare pentru a confirma diagnosticul.

Testul PSA – un indicator important

Unul dintre cele mai utilizate teste pentru depistarea cancerului de prostată este măsurarea nivelului de antigen specific prostatic (PSA) în sânge. PSA este o proteină produsă de celulele prostatei, atât cele sănătoase, cât și cele canceroase. Însă, în cazul unei tumori maligne, nivelul PSA tinde să fie mai ridicat.

Deși nu există o valoare prag care să indice cu certitudine prezența cancerului, se consideră că un nivel PSA:

• sub 4 ng/ml este normal
• între 4-10 ng/ml este borderline și poate indica un cancer în 25% din cazuri
• peste 10 ng/ml crește riscul de cancer la 50%

Totuși, testul PSA nu este infailibil, deoarece și alte afecțiuni benigne precum hiperplazia prostatică sau prostatita pot cauza creșteri ale nivelului PSA. De aceea, medicul poate recomanda repetarea analizei și coroborarea rezultatelor cu alte investigații.

Imagistica medicală – un aliat de nădejde

Pe lângă testele de sânge, imagistica joacă un rol crucial în diagnosticarea cancerului de prostată. Ecografia transrectală (TRUS) este adesea prima opțiune, permițând vizualizarea prostatei și identificarea eventualelor leziuni suspecte. Dacă se detectează anomalii, medicul va recomanda efectuarea unei biopsii pentru a preleva fragmente tisulare și a le examina la microscop.

Rezonanța magnetică nucleară (RMN) este o altă metodă imagistică utilizată tot mai frecvent în evaluarea cancerului de prostată. Aceasta oferă imagini detaliate ale prostatei și țesuturilor adiacente, putând indica extinderea tumorii și gradul de agresivitate al acesteia. Mai mult, tehnicile avansate precum RMN-ul multiparametric (mpMRI) pot ghida cu precizie prelevarea probelor tisulare în timpul biopsiei.

Biopsia prostatică – cheia diagnosticului

Biopsia prostatică rămâne “standardul de aur” pentru confirmarea cancerului de prostată. Aceasta presupune prelevarea unor mici fragmente de țesut prostatic cu ajutorul unui ac subțire introdus prin peretele rectului (biopsie transrectală) sau prin pielea dintre anus și scrot (biopsie transperineală). De obicei, se recoltează circa 12 eșantioane din diferite zone ale prostatei, care sunt ulterior examinate la microscop de către un anatomopatolog.

Procedura de biopsie durează aproximativ 10 minute și se efectuează sub anestezie locală. Pot apărea unele efecte secundare minore precum sângerări rectale sau urinare, însă complicațiile serioase sunt rare. Rezultatele biopsiei vor indica prezența sau absența celulelor canceroase, precum și gradul Gleason – un scor ce reflectă agresivitatea tumorii.

Stadializarea cancerului de prostată

Odată diagnosticat, cancerul de prostată este clasificat în funcție de stadiul în care se află. Acesta descrie cât de mult s-a extins tumora în organism și influențează semnificativ decizia terapeutică și prognosticul pacientului.

Există două tipuri principale de stadializare:

1. Stadializarea clinică – se realizează în momentul diagnosticului, pe baza rezultatelor DRE, PSA, imagisticii și scorului Gleason. Acestea ajută medicul să evalueze necesitatea unor investigații suplimentare.
2. Stadializarea patologică – se efectuează după intervenția chirurgicală de îndepărtare a prostatei. Examinarea la microscop a țesutului prostatic excizat oferă informații mai precise despre extinderea și agresivitatea cancerului.

Clasificarea TNM este cel mai utilizat sistem de stadializare și se bazează pe trei criterii:

• Dimensiunea tumorii primare (T)
• Prezența metastazelor în ganglionii limfatici regionali (N)
• Prezența metastazelor la distanță (M)

În funcție de aceste criterii, stadiile cancerului de prostată variază de la 1 la 4:

• Stadiul 1: tumora este mică, limitată la prostată, cu un scor Gleason scăzut și valori PSA reduse.
• Stadiul 2: tumora este încă confinată la prostată, dar poate fi palpabilă la tușeu și are un scor Gleason și valori PSA medii.
• Stadiul 3: tumora s-a extins în afara capsulei prostatice, putând invada veziculele seminale sau organele adiacente. Scorul Gleason și PSA sunt crescute.
• Stadiul 4: cancerul prezintă metastaze în ganglionii limfatici, oase sau alte organe îndepărtate.

Diagnosticul diferențial

Nu orice simptom sau rezultat anormal indică neapărat prezența cancerului de prostată. Există numeroase alte afecțiuni benigne care pot da simptomatologie similară și chiar creșteri ale PSA. Printre acestea se numără:

• Hiperplazia benignă de prostată (HBP) – o mărire a prostatei frecventă la bărbații în vârstă
• Prostatita – inflamația prostatei, de obicei cauzată de o infecție bacteriană
• Litiaza prostatică – formațiuni calculoase ce pot apărea în prostată
• Uretrita – inflamația uretrei
• Infecțiile de tract urinar

De aceea, medicul va corela cu atenție simptomele, rezultatele analizelor și ale imagisticii pentru a pune un diagnostic corect și a exclude alte patologii.

În concluzie, diagnosticarea precoce a cancerului de prostată este esențială pentru un tratament eficient și un prognostic favorabil. Prin efectuarea periodică a testelor de screening precum tușeul rectal și dozarea PSA, precum și prin investigații imagistice și biopsie atunci când este necesar, majoritatea cazurilor pot fi depistate în stadii incipiente. Odată confirmat diagnosticul, stadializarea precisă a bolii va permite alegerea celor mai potrivite opțiuni terapeutice și creșterea șanselor de supraviețuire pe termen lung.

Bibliografie:

1. American Cancer Society. Teste pentru diagnosticarea și stadializarea cancerului de prostată.
2. American Cancer Society. Semne și simptome ale cancerului de prostată.
3. American Cancer Society. Factori de risc pentru cancerul de prostată.
4. Institutul Național de Cancer. Înțelegerea modificărilor prostatei: Un ghid de sănătate pentru bărbați.
5. American Cancer Society. Teste de depistare a cancerului de prostată.
6. National Cancer Institute. Testul antigenului prostatic specific (PSA).
7. Loeb S, Catalona WJ. Indexul de sănătate a prostatei: A new test for the detection of prostate cancer. Ther Adv Urol. 2014;6(2):74-77. doi:10.1177/1756287213513488
8. American Cancer Society. Stadii ale cancerului de prostată.
9. National Cancer Institute. General guidelines for TNM staging.
10. American Cancer Society. Raportul de patologie a prostatei: Cancer (adenocarcinom).
11. MedlinePlus. Boli ale prostatei.
12. MedlinePlus. Cancer de vezică urinară.
13. Hyun JS. Semnificația clinică a calculilor prostatici: O revizuire. World J Mens Health. 2018;36(1):15-21. doi:10.5534/wjmh.17018

Articole similare:

• 6 Semne Că Ficatul Tău Este Supraîncărcat cu Toxine
• Disfuncția erectilă: Cauze, simptome și tratamente moderne
• Somnul excesiv – între oboseală și boală
• Schizofrenia acută: Simptome ascunse și metode de tratament
• Tratamentul cu Botox pentru migrena cronică: Speranță pentru o viață fără durere?